Vasile Gogea

Gogea Vasile

Vasile Gogea (n. 7 august 1953, Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş) este un poet, prozator şi eseist român. Este fiul Elenei (născută Caraman) şi al lui Gavril Gogea, mecanic auto. Frecventează şcoala generală la Făgăraş (1960-1968), timp de 2 ani este elev al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, apoi al Liceului „Radu Negru” din Făgăraş, pe care îl va absolvi în 1972.

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj (1974-1979) și a participat la cenaclurile literare Echinox şi Napoca universitară. A frecventat Cercul literar 19 din Braşov alături de Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Al. Ţion, Ovidiu Moceanu, Paul Grigore ș.a.

Între 1990 şi 1993 este redactor-şef al revistei Astra, apoi referent la Biblioteca Judeţeană Gh. Bariţiu, redactor la posturi de radio braşovene, profesor-asociat la Universitatea Transilvania din Braşov. În aceeaşi perioadă călătoreşte în Franţa (1990) ca bursier al Fundaţiei pentru întrajutorare Intelectuală Europeană şi participă la conferinţe internaţionale în Elveţia, Ungaria, Cehia, Ucraina, Republica Moldova, Statele Unite. Din 1997 trăieşte la Cluj Napoca, lucrând ca redactor-şef la Editura Ginta.

În presă începe să scrie în 1976, aproape simultan, la Vatra, Echinox şi Napoca universitară. Colaborează la Astra, Tribuna, Vatra, Amfiteatru, Opinia studenţească, Contrapunct, 22, Convorbiri literare, Poesis, Euphorion, Calende etc. În 1988 este prezent în antologia Doisprezece prozatori, cuprinzând debuturi în proza scurtă, iar primul volum individual este Scene din viaţa lui Anselmus (1990; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Braşov).

Debutând editorial în formula impusă în anii ’80, Gogea a fost obligat, asemenea altor colegi de generaţie, la proba constrângătoare a „debutului colectiv”. Volumul său Nu vă aplecaţi în afară, pregătit încă din 1984 s-a pierdut în periplul dintre editurile Dacia şi Albatros. Ulterior, Gogea recuperează o parte a prozelor, incluzându-le, alături de jurnalele anilor 1975-1989 şi de secvenţe eseistice şi publistice, în cartea intitulată Fragmente salvate (1975-1989) (1996). După o lungă aşteptare, culegerea iniţială este (aproape) integral reconstituită în Logodnica mecanicului Gavrilov (2002; Premiul Filialei Cluj Napoca a Uniunii Scriitorilor). De obicei concise, concepute riguros şi auster până la rigiditate, naraţiunile „lucrează cu imagini «anamorfozate»” (Ioan Holban).

Autorul, observator atent al cotidianului, mizează pe sugestiile simbolice ale unor întâmplări mărunte dezvoltate fie în cheie lirică, poematică, fie în manieră ironic-fantezistă. Protagonistul povestirilor este, în mod obişnuit, un tânăr, un adolescent (fără nume ori cu numele Trică sau Anselmus), tip de singuratic vagant, inadaptat, uneori pradă reveriilor, alteori în conflict cu lumea (cu banalitatea urâtului, cu răul), mai mult, hipersensibil, nevrotic decât un revoltat furios.

Prozatorul construieşte parabole delicate care traduc stările (acţiunile) personajului, ca în Fluturele alb, sau înscenează „comediile” inocente (care sfârşesc adesea rău) ale acestuia, ca în Mera Maria, Oameni de iarnă, Logodnica mecanicului Gavrilov. Tema singurătăţii, a inadaptării şi a universului compensator este reluată în microromanul Scene din viaţa lui Anselmus, compoziţie migăloasă, în trepte, executată cu fineţe. Naraţiunea, mai mult o suită de scene, înfăţişează o lume stranie, reprezentată prin personaje care par a nu mai avea nimic uman, un fel de marionete, simboluri, ipostaze caricaturale ale alienării şi degradării omenescului. Eroii se conturează prin prisma observaţiei lui Anselmus, care se autodefineşte ca „un ciudat spion al destinului”, „hermeneut pedestru al fragmentelor, al segmentelor de destine individuale”.

Locatari ai aceluiaşi bloc de garsoniere, administratorul Mangolewski, ciungul Sabaca, orbul Gomila, piticul Eugen Monks, colonelul în retragere Coco Epaminonda, „scriitorul” Adriano Zapis, colecţionarul de ape marine şi oceanice Cabidan, toţi aceştia sunt, fiecare în felul său, nişte „naufragiaţi” ai omenescului, oferind meditaţiei lui Anselmus „cazuri de singurătate”. „Peripatetician vertical”, lui Anselmus îndeosebi ideile despre ecuaţia om-singurătate i se cristalizează în timp ce urcă scările blocului până la ultimul etaj, unde se află încăperea sa („acceleratorul de idei”, „reactorul”), „gândurile”, observaţiile pe marginea existenţei cotidiene fiind „depuse” în caiete speciale. Perspectiva înscenării epice, întemeiată pe o stilizare ludică, este vădit (auto)ironică şi parodică, fără a părăsi însă tonalitatea gravă, a unei disperări comprimate.

Jurnalul şi documentele recuperate în Fragmente salvate (1975-1989), eseurile în formulă epigramatica din aceeaşi carte, din (Re-)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului (2001) şi din OftalMOFTologia sau Ochelarii lui Nenea Iancu (2002), poemele din Propoieziţii (1998) desemnează în Gogea, după expresia lui Gheorghe Crăciun, „un personaj camilpetrescian”.

Opera literară

  • Doisprezece prozatori (volum colectiv), Cluj Napoca, 1988;
  • Scene din viaţa lui Anselmus, Bucureşti, 1990;
  • Fragmente salvate (1975-1989), prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Iaşi, 1996;
  • Propoieziţii, Satu Mare, 1998;
  • Exerciţii de tragere cu puşca de soc, Piteşti, 1998;
  • (Re-)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului, ed. Charmides, Bistriţa, 2001;
  • Tratat despre înfrânt, ed. Charmides, Bistrița, 2004
  • OftalMOFTologia sau Ochelarii lui Nenea Iancu, postfaţă de Mircea Muthu, Cluj Napoca, 2002;
  • Logodnica mecanicului Gavrilov, Cluj Napoca, 2002.
  • Mofteme, ed. Charmides, Bistrița, 2012.
  • Propoieziţiile din salonul 9 (6 fiind ocupat), ed. Charmides, Bistrița, 2014.
  • La scara blogului – jurnal dedus (2010-2014), ed. Charmides, Bistrița, 2014.

Antologii

  • Şase basme minunate toate într-o singură carte…, Braşov, 1989;
  • Repere ale gândirii româneşti, prefaţă de Alexandru Surdu, Cluj Napoca, 2003 (în colaborare).

Legături utile

Blog Vasile Gogea