Coperta Metastazele luminii Răzvan Gheorghe

Metastazele luminii – Răzvan Gheorghe

Anul apariției: 2011
Gen: Poezie
Număr de pagini: 108
Dimensiuni (cm): 14.5 x 19
ISBN: 978-973-7659-61-3

Preţ (RON): 15

Descriere

Pădurea de ciment

“Răzvan Gheorghe este poet la fel de bine în Patagonia ca şi la Paris. Metastazele luminii e o carte care reabilitează o lume compromisă cu vârf şi îndesat de poezia tânără: lumea „de după blocuri”. „Pădurea de ciment” a lui Răzvan Gheorghe declanşează stări de spirit la fel de proaspete, de tandre, de melancolice ca o, romantică, pădure de fag. „Pădurea de ciment” are în Metastazele luminii culori, sunete, luminişuri. Metamorfoza stă în aceea că unui univers citadin oficializat literar ca superficial şi vulgar, Răzvan Gheorghe reuşeşte să-i impună în poezia sa o subtilă transfuzie de transcendent, o subtilă transfuzie de mitologie. Poemele curg. Prima senzaţie la lectură este aceea de fluiditate. Privirea navighează furată de curentul textului. Treptat, însă, simţurile intră în alertă, căci poemul devine imprevizibil, conexiunile surprinzătoare, imaginaţia intră în cascade şi cataracte, în meandre care îţi derutează percepţia. Pe scurt, o carte de poezie excepţională. Orice tomograf critic, oricât de performant ar fi, poate constata că Metastazele luminii e o carte de poezie fără metastaze.”
Ion Mureşan

Apocalipsa lucrurilor mici

“După citirea primului poem din această carte, mi s-a părut că aud o voce natural diafană, necontaminată de frisoanele şi contorsiunile generaţiei două mii, căreia Răzvan Gheorghe îi aparţine prin vârstă, dar mai puţin prin retorică. Avansând în lectură, impresia mi-a fost înlocuită de o alta: că după primele acorduri înşelător liniştitoare se insinuează, fără şocuri, cumva familiar, un curent rece, care vine dinspre lucrurile mici şi se înteţeşte, se tot înteţeşte, făcând ca aparent banalele jucării şi personaje din poveştile şi filmele copilăriei să se umfle, să se schimonosească, să se întunece şi să dobândească dimensiuni şi puteri terifiante. Voi reproduce parţial din „Insurecţia piticilor” pentru a vă da o idee despre felul cum funcţionează această alunecare dinspre o situaţie aparent neînsemnată spre o veritabilă viziune apocaliptică: „Constat că ar fi bine să fiu cuminte şi să îmi iau, într-un final, doctoria. De fapt, bănuiesc că trebuie. E indicat s-o sparg între măsele pentru a-şi releva, în cel mai scurt timp, efectul. (…) Iar copiii de aici nu se mai strigă demult pe nume, din faţa balcoanelor, pentru a ieşi grabnic afară, să comită zarvă nemăsurată. Îşi pot da sms-uri şi când nu le e dor. Dar, la fel ca noi, toţi copiii cuminţi se tem de păpuşa infanticidă Chucky. (…) “Şi din pântecele liftului a ieşit călăul!, vor ţipa piticii somnoroşi, străjeri ai celui mai performant detector de metale. (…) Fiindcă toţi piticii de pe holurile scărilor de bloc aşteaptă întoarcerea bizonului. Şi moartea omului alb. Pentru a se instala comod în fotoliile noastre”.

Textele lui Răzvan Gheorghe sunt scurte poveşti cutremurătoare, care ne apropie uneori de autobiografismul nouăzecist, dar numai cât să ne abandoneze când tocmai credeam că suntem pe cale de a face cunoştinţă cu persoana din spatele autorului. Aş încheia cu acest aspru şi frapant enunţ, „Şi limba textelor mele este cimentul”, care vă va ajuta să alunecaţi de-a lungul paginilor acestei cărţi meandrate cu impresia că aveţi sub tălpi un teren ferm, iar în faţă o vizibilitate bună. Atenţie, însă, cum puneţi piciorul!”
Ioan Es. Pop

Lumea lui Răzvan Gheorghe

“Unii au talent. Cei mai mulţi îngroapă un talant luat cu împrumut. Puţini sunt cei care ştiu să construiască o lume: nu-i recunoşti după o tehnică anume a versului, ci după lumea lor. Acesta e cazul lui Răzvan Gheorghe, un debutant în poezie care-şi scoate lumea lui dintr-o piatră seacă. Ai zice că ar fi piatra seacă a prozaismului. Dar nu, nu e aşa. Chestia asta ar fi talantul împrumutat din aerul epocii. Nu din prozaism ţâşneşte, aici, poezia. Ci chiar din proză. Şi totuşi, nu avem în faţă poeme în proză. Ciudat. Poemele lui Răzvan Gheorghe sunt, tehnic privindu-le, ca pe nişte maşinării adică, propoziţii prozaice în jurul cărora se adună un nor de alte propoziţii în proză. Totul e proză, mai puţin norul. Tot misterul vine din felul cum norii aceştia aduc pe pământul de hârtie al paginii o ploaie care face să crească o lume.

Două exemple. „Podul palmei este arma secretă a tatălui vitreg.” Propoziţia aceasta adună în jurul ei altele similare descriind o familie şi atmosfera în care trăieşte. Ciudat: în cele din urmă, avem o lume întreagă, tandreţea unor amintiri traumatice. Oximoronul tandreţe (care este al descrierii) – agresivitate (care aparţine atmosferei de viaţă) face toţi banii, ca să zic aşa. El este stânca din care ţâşneşte o apă bună de băut. Al doilea exemplu: „Tot în acea vară, sfinţii au fost obligaţi, prin lege, să îşi revendice, post-mortem, miracolele pe care le-au comis”. Urmează o mică apocalipsă: totul se prăbuşeşte. Rămâne norul unui poem-parabolă. Din lumea lui auzi un strigăt împotriva legiferării: unde-i lege, s-a născut păcatul. Ceea ce, de altfel, o ştiam de la Pavel.

Răzvan Gheorghe nu este dator nimănui în aparatul tehnic al poemelor sale. Mai rar un aşa debut. Ce-i lipseşte, deocamdată? Care e chestia care ne face să nu vedem încă marea poezie? Ni se pare că textele acestea sunt totuşi prea familiare. Au aerul déjà-vu al unei tematici minore. Aşa era şi aerul parabolelor din Evanghelii. În clipa în care norii lui Răzvan Gheorghe vor prinde strălucirea unor semnificaţii puternic încărcate cu electricitate spirituală, s-ar prea putea să avem surpriza cea mare a marelui poet. Doamne ajută! Metastazele luminii (Charmides, 2011) trimit spre o lume de dincolo de cancerul actual al prozaismului despiritualizat.”
Ioan Buduca